Mihai Eminescu s-a nascut pe 15 ianuarie 1850 in Botosani,fiind al sapte-lea fiu al lui Gheorghe Eminovici si al Ralucai Iurascu।Copilăria a petrecut-o la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi).Debutul il are pe 12 ianuarie 1866 cand elevii profesorului Aron Pumnul scot o brosura omagiala dedicata acestuia- Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti,in care apare si poezia lui M.Eminescu-"La mormantul lui Aron Pumnul" .In luna februarie a aceluiasi an debuteaza in revista "Familia"cu poezia "De-as avea";directorul revistei,Iosif Vulcan ii schimba numele din Eminovici in Eminescu.
Intre 1867 si 1869,parasind Bucovina,poetul rataceste prin Transilvania si Muntenia,cu trupele de teatru ale lui Iorgu Caragiale si,mai apoi,a lui Mihail Pascaly.Este sufleor,copist si,la nevoie,chiar actor.In toamna anului 1869,trece prin Botosani si tatal sau,il intrerupe,trimitandu-l la studii in Viena.
In anul 1872 revine in tara si la 1septembrie citeste in sedinta junimii nuvela fantastica "Sarmanul Dionis",care starneste uimire printre cvenaclisti,prin caracterul ei neobisnuit.Titu Maiorescu afirma ca este o capodopera si ca textul se publica imediat in "Convorbiri literare".Tot Maiorescu il determina sa-si continuie studiile la Berlin,in vederea unei cariere universitare.Cu ajutorul banesc acordat de Junimea sta doi ani la Universitatea din Berlin,unde audiaza cursuri de filozofie,istorie,limba sanscritica si mitologie.Nu isi incheie studiile si nu isi da doctoratul,asa cum intentionase.
Reintors la Iasi(1874),este numit director al Bibliotecii Centrale Universitare,apoi revizor scolar al judetelor Vaslui si Iasi.Atunci il cunoaste pe Ion Creanga,invatator la scoala primara din Sararie,si leaga cu acesta o prieteni durabila.In aceeasi perioada poate fi plasat romanul de dragoste cu Veronica Micle,cea care in timpul studentiei poetului venise special la Viena ca sa-l cunoasca.Paralel cu febrila activitate poetica,Mihai Eminescu devine redactor la curierul de Iasi,unde publica in anul 1876,pe langa articole,doua proze:"La aniversara" si "Cezara".La Convorbiri literare vad lumina tiparului,poezii ca:"Melancolie","Craiasa din povesti","Lacul","Dorinta","Calin","Strigoii",etc.
In toamna anului 1877,pleaca la Bucuresti si intra in redactia ziarului "Timpul",unde va fi redactor,redactor-sef si chiar reporter parlamentar.in aceasta perioada scrie si publica printre altele:"Povestea codrului","Singuratate","Rugaciunea unui dac","Revedere","...Tot acum definitiveaza cateva din capodoperele sale:"Oda(in mediul antic),Scrisorile,Glossa si Luceafarul.este ultimul an de creatie al poetului pentru ca boala il va impiedica sa mai scrie de acum inainte..La sfarsitul anului 1863,ii apare prima editie a unui volum de poezii,prin grija si cu prefata criticului T.Maiorescu,cel dintai ce a avut intuitia geniului eminescian.
Restabilit partial dupa tratamentul la un sanatoriu de langa Viena,poetul traieste o lunga si dureroasa agonie,vreme de sase ani,pana la 15 iunie 1889,cand se stinge din viata.Geniul sau poetic atinge numeroase domenii, de la poezia inspirata din folclor, din istorie, pâna la capodopera sa "Luceafarul", semnul fumdamental lasat noua. Cand spunem poetul Eminescu, prima poezie care ne vine in minte este "Luceafarul". Nouazeci si patru de strofe a caror "unitate se infaptuieste muzical". Mitul este simplificat si redus la o antiteza morala. Catalina sta la indoiala ,ea trebuie sa aleaga intre geniu si sluga,alegand la sfarsit sluga. Finalul este magistral: "Traind în cercul vostru stramt/Norocul va petrece,/Ci eu în lumea mea mă simt/Nemuritor si rece."Eminescu este un poet universal. Izolarea sa e conditia geniului singur printre oamenii obisnuiti. Geniile sunt solitare, nu pot trai intr-un spatiu stramt, de unde vastitatea cadrului romantic in intindere si inaltime. "Poezia cu genii este intotdeauna si o poezie cosmica" spunea George Calinescu.Numai lasand in urma lui o opera artistica de o valoare universala,scriitorul autentic atinge nemurirea spirituluala datorata plasmuirii frumosului artistic:"Numai poetul/Ca pasari ce zboara/Deasura valurilor/Trece peste nemarginirea timpului..."(Numai poetul)
Intre 1867 si 1869,parasind Bucovina,poetul rataceste prin Transilvania si Muntenia,cu trupele de teatru ale lui Iorgu Caragiale si,mai apoi,a lui Mihail Pascaly.Este sufleor,copist si,la nevoie,chiar actor.In toamna anului 1869,trece prin Botosani si tatal sau,il intrerupe,trimitandu-l la studii in Viena.
In anul 1872 revine in tara si la 1septembrie citeste in sedinta junimii nuvela fantastica "Sarmanul Dionis",care starneste uimire printre cvenaclisti,prin caracterul ei neobisnuit.Titu Maiorescu afirma ca este o capodopera si ca textul se publica imediat in "Convorbiri literare".Tot Maiorescu il determina sa-si continuie studiile la Berlin,in vederea unei cariere universitare.Cu ajutorul banesc acordat de Junimea sta doi ani la Universitatea din Berlin,unde audiaza cursuri de filozofie,istorie,limba sanscritica si mitologie.Nu isi incheie studiile si nu isi da doctoratul,asa cum intentionase.
Reintors la Iasi(1874),este numit director al Bibliotecii Centrale Universitare,apoi revizor scolar al judetelor Vaslui si Iasi.Atunci il cunoaste pe Ion Creanga,invatator la scoala primara din Sararie,si leaga cu acesta o prieteni durabila.In aceeasi perioada poate fi plasat romanul de dragoste cu Veronica Micle,cea care in timpul studentiei poetului venise special la Viena ca sa-l cunoasca.Paralel cu febrila activitate poetica,Mihai Eminescu devine redactor la curierul de Iasi,unde publica in anul 1876,pe langa articole,doua proze:"La aniversara" si "Cezara".La Convorbiri literare vad lumina tiparului,poezii ca:"Melancolie","Craiasa din povesti","Lacul","Dorinta","Calin","Strigoii",etc.
In toamna anului 1877,pleaca la Bucuresti si intra in redactia ziarului "Timpul",unde va fi redactor,redactor-sef si chiar reporter parlamentar.in aceasta perioada scrie si publica printre altele:"Povestea codrului","Singuratate","Rugaciunea unui dac","Revedere","...Tot acum definitiveaza cateva din capodoperele sale:"Oda(in mediul antic),Scrisorile,Glossa si Luceafarul.este ultimul an de creatie al poetului pentru ca boala il va impiedica sa mai scrie de acum inainte..La sfarsitul anului 1863,ii apare prima editie a unui volum de poezii,prin grija si cu prefata criticului T.Maiorescu,cel dintai ce a avut intuitia geniului eminescian.
Restabilit partial dupa tratamentul la un sanatoriu de langa Viena,poetul traieste o lunga si dureroasa agonie,vreme de sase ani,pana la 15 iunie 1889,cand se stinge din viata.Geniul sau poetic atinge numeroase domenii, de la poezia inspirata din folclor, din istorie, pâna la capodopera sa "Luceafarul", semnul fumdamental lasat noua. Cand spunem poetul Eminescu, prima poezie care ne vine in minte este "Luceafarul". Nouazeci si patru de strofe a caror "unitate se infaptuieste muzical". Mitul este simplificat si redus la o antiteza morala. Catalina sta la indoiala ,ea trebuie sa aleaga intre geniu si sluga,alegand la sfarsit sluga. Finalul este magistral: "Traind în cercul vostru stramt/Norocul va petrece,/Ci eu în lumea mea mă simt/Nemuritor si rece."Eminescu este un poet universal. Izolarea sa e conditia geniului singur printre oamenii obisnuiti. Geniile sunt solitare, nu pot trai intr-un spatiu stramt, de unde vastitatea cadrului romantic in intindere si inaltime. "Poezia cu genii este intotdeauna si o poezie cosmica" spunea George Calinescu.Numai lasand in urma lui o opera artistica de o valoare universala,scriitorul autentic atinge nemurirea spirituluala datorata plasmuirii frumosului artistic:"Numai poetul/Ca pasari ce zboara/Deasura valurilor/Trece peste nemarginirea timpului..."(Numai poetul)
Un comentariu:
Trimiteți un comentariu